Ministerul Aparării ridică două aeronave F-16 și alte două Eurofighter Typhoon după noi atacuri ale Rusiei la nord de Dunăre. Comandanţii acestora au avut aprobare pentru doborârea ţintelor aeriene.
Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, va propune azi în coaliţie formarea unui grup de lucru pentru pensiile magistraților, care să vină cu o lege pe care coaliţia poate să o accepte sau nu.
Partidul AUR nu are candidat propriu la alegerile pentru Primăria Capitalei. Partidul condus de George Simion anunță oficial că o susține pe Anca Alexandrescu.
Traficul pe podul prieteniei, cea mai importantă legătură rutieră între România și Bulgaria, va fi blocat astăzi pentru toate vehiculele, până la ora 21:00.
De azi, temperaturile scad brusc în toată țara. Te așteaptă sub 17°C în majoritatea regiunilor, iar în Capitală maximele abia vor atinge 13°C.