• Încă 5.324 de români au ieșit pozitivi, la noul coronavirus, din cele 21.423 de teste efectuate, în ultimele 24 de ore. 99 de pacienți au murit și 910 sunt la terapie intensivă.
  • Mâine vei afla dacă copilul tău va continua să facă cursuri online. Și, cel mai probabil, asta se va întâmpla. Bucureștiul are încă o rată de incidență de peste 3 cazuri la mia de locuitori.
  • Orban te liniștește. El spune că România nu se află în situația altor țări europene, care au impus restricții. Dar dacă vor fi necesare alte măsuri, vor fi luate.
  • Ambulanțierii din toată țara amenință cu proteste. Dacă nu vor fi invitați de Orban la discuții, vor ieși miercuri în stradă, timp de două ore, iar de joi vor intra în grevă japoneză. Ei cer, printre altele, salarii mai mari.
  • Orban le transmite că le cunoaște solicitările și că se va întâlni cu ei, după ce se va întoarce din vizita oficială din Israel.
  • Doi suspecți au fost arestați în cazul atacului din fața Parlamentului din Quebec. E vorba de bărbatul despre care se crede ca a ucis doi oameni cu un cuțit și a rănit alți cinci și de femeia care se afla în mașină cu el.
  • Între timp, la Lyon, un bărbat, suspectat că l-a împușcat aseară pe preotul grec, a fost reținuț de poliția franceză.
  • Și tot în Franţa, au fost arestați încă trei suspecţi în ancheta atacului terorist de la Catedrala Notre-Dame, din Nisa. Se crede că ar fi complici ai atacatorului.
  • Operaţiunile de salvare continuă, după cutremurul din Turcia. Un bărbat a fost scos în viaţă de sub dărâmături, după 26 de ore. Între timp, bilanţul deceselor a ajuns la 51 de persoane.
  • Marea Britanie a depășit un milion de oameni infectați cu SARS CoV-2. Regatul intra în carantină începând de joi până pe 2 decembrie, a anunțat premierul Boris Johnson.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT