Un avion Boeing 737 al unei linii locale din Indonezia, cu cel puțin 50 de pasageri la bord, s-a prăbușit în Marea Java. Operațiuni de salvare sunt acum în plină desfășurare.

De luni, elevii rămân acasă. Învățământul online continuă până pe 07 februarie, conform unei hotărâri aprobate ieri de Comitetul Național pentru Situații de Urgență.

Twitter blochează permanent contul lui Donald Trump pe motiv că acesta instigă la violență și reprezintă un risc prea mare. Trump este în situația în care nu poate comunica pentru că are și conturile de Facebook și Instagram, suspendate.

Recomandări

FII BOGAT ÎN ROMÂNIA
MATTY HEALY, DESPRE ALBUMUL LUI SWIFT
DE LA GOYA LA... YOGA
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A STRIGĂTULUI
CHETĂ PENTRU SPORTIVII ROMÂNI
BLIKEN AJUNGE ÎN CHINA

Dar Trump vine cu soluții. A anunțat pe contul de Twitter al președinției că vrea să lanseze o rețea socială concurentă și că negociază cu diferite alte site-uri.

Până mâine seară, e cod roșu de ninsoare în Spania. Întreaga țară a fost acoperită de zăpadă, iar temperaturile au scăzut până la -15 grade celsius.

Guvernul le promite bani medicilor care participă la campania de vaccinare. Doctorii ar putea primi 100 de lei pe ora, iar asistenții 50 de lei.

Lista galbenă a fost actualizată și intră în vigoare din această seară, ora 20:00. Sunt 50 de țări din care dacă vii, vei sta 14 zile în carantină. Printre acestea se numără și Spania, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania și Republica Moldova.

Audi și-a propus să elimine motoarele cu ardere internă în următorii 10, maxim 15 ani și să vândă doar vehicule electrice.

Serialul Bridgerton este asteptat să ajungă în 63 de milioane de case în termen de 28 de zile de la debutul de pe 25 decembrie. Ar deveni a cincea cea mai mare lansare a seriei originale Netflix.