Știrile de la ora 14.00, prezentate de Nadina Zisu, 23 septembrie 2020

  • Avem cel mai îngrijorător raport zilnic de COVID de până acum. 1.767 de cazuri noi la 24.544 de teste. Bucureștiul are cele mai multe îmbolnăviri. Peste 300. Iar la Terapie Intensivă se luptă pentru o gură de aer 498 de pacienți. 47 de bolnavi au murit în ultimele 24 de ore.
  • Tot mai mulți bolnavi de COVID-19 fac forme care răspund greu la tratamentele cunoscute. E avertismentul dat de Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta.
  • Dacă ai de gând să pleci din țară, s-ar putea să fii testat în aeroport. Transportatorii aerieni globali cer testarea pentru COVID-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internționale ca măsură pentru înlocuirea carantinelor.
  • Alexei Navalnîi – opozantul lui Putin care a fost otrăvit cu Noviciok – a fost externat din spitalul din Berlin, unde a ajuns după incident. Medicii care l-au tratat spun că este posibil să se recupereze complet.
  • Un BREXIT fără acord ar fi de trei ori mai scump decât pandemia de coronavirus pentru economia Marii Britanii, spune un studiu.

  • „SUA nu pot impune republicii islamice nici negocieri, nici război”, a spus președintele Iranului, Hassan Rohani, în fața Adunării Generale ONU, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări.
  • Tenismenul bosniac Damir Dzumhur dă în judecată organizatorii Roland Garros, după ce a fost eliminat din calificări, din cauză că antrenorul său a fost testat FALS pozitiv cu coronavirus.
  • Facebook va lua măsuri agresive și va restricționa conturi. Dacă alegerile prezidențiale americane din noiembrie vor fi afectate de postări. O spune chiar un reprezentant al Companiei. Teama e că un conținut nepotrivit ar putea duce la haos și tulburări civice violente.
  • Dacă vrei o mașină electrică, dar nu vrei să scoți o căruță de bani din buzunare, mai ai răbdare 3 ani. Elon Musk a anunțat că atunci va lansa cel mai ieftin model Tesla, care va costa 25.000 de dolari și va fi complet autonom.
  • Tom Cruise va zbura în spațiu, în octombrie 2021. Actorul urmează să filmeze pe Stația Spațială Internațională, în compania regizorului Doug Liman.