Știrile de la ora 14.00, prezentate de Raluca Maniță, 16 decembrie 2020

  • Nici bine n-a plecat, că vrea înapoi. Liderii USR – Plus discută astăzi varianta ca Ludovic Orban să fie din nou premier.
  • Îți spun și că 600 de militari colaborează cu direcțiile de sănătate publică. Fac anchete epidemiologice și completează bazele de date.
  • Iar Macron spune ca fiecare țară europeană va avea aceeași pondere de doze de vaccin anti Covid, raportat la numărul de locuitori. Și toate țările europene vor începe vaccinare în aceeași zi, la sfârșitul anului, mai spune președintele Frantei.
  • Între timp 2 români au fost înjunghiați în Franța, într-un atac xenofob al unui bărbat cu probleme psihice.
  • Erdogan spune, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele Consiliului European Charles Michel, că își doreste să întoarcă pagina, în relaţia cu Uniunea Europeană
  • Pandemia a facut ca numărul pacienților din Marea Britanie care așteaptă testele sau tratamentul pentru cancer să crească, de la 90 de mii, la 160 de mii în doar șapte luni.
  • Iar Amazon anunta o nouă funcție pentru Alexa, Live Translation. Îți va traduce ceea ce spun prietenii tăi straini, pe care iî înțelegeai cu greu până acum.
  • În același context îți spun așa – Comisia Europeană propune norme noi pentru platformele de comunicare socială, pieţele online şi alte platforme online care operează în Uniune.
  • Îți spun și că în Munții Făgăraș a apărut primul pui de zimbru născut în libertate, după câteva sute de ani.
  • Ca o recomandare de seară, îți spun că pe data de 16 decembrie dar în 1970 avea loc premiera filmului „Love Story” în regia lui Arthur Hiller.