• Dimineața a început prost pentru mai mulți șoferi care mergeau spre mare. 4 accidente au avut loc pe A2. Peste 150 de persoane, din 55 mașini, au fost implicate în aceste accidente.
  • Dacă vrei să-ți faci concediul în Grecia, să știi că țara a reintrat pe lista galbenă, te anunță CNSU. Spania, Portugalia și Olanda au trecut pe lista roșie, acolo unde este și Marea Britanie.
  • Azi încep înscrierile la liceu. Candidații și părinții lor pot completa fișele pentru admitere până pe 22 iulie, iar pe 24 se va face repartizarea computerizată.
  • 50 de device-uri vor fi lansate pe fundul oceanului Atlantic pentru un nou studiu seismologic pregătit de cercetătorii de la Universitatea din Londra. Acestea vor fi folosite pentru monitorizarea cutremurelor și a erupțiilor vulcanice.
  • Xiaomi a devenit al doilea producător de telefoane în trimestrul al doilea din 2021. Compania a avut 17% cotă de piață și a depășit prima dată Apple care a avut doar 14%.
  • Ross Brawn, director executiv al Formulei 1, spune că hidrogenul ar putea fi cea mai bună soluție pentru competiția regină a motorsportului. Formula 1 își propune să renunțe complet la emisiile de carbon până în 2030.
  • Vladimir Putin a acceptat invitația președintelui chinez Xi Jinping de a vizita Jocurile Olimpice de iarnă din februarie 2022.
  • Dacă te gândești să mergi la Paris, acum ai un motiv în plus. De astăzi se redeschide Turnul Eiffel pentru public.
  • Iar din orașul iubirii te aduc înapoi în România unde ai azi seară de film. Are loc lansarea filmului „Şi atunci, ce e libertatea?”, regizat de Andrei Zincă după o nuvelă de Ana Blandiana.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI