• Toate pensiile din România vor fi recalculate într-un an și jumătate, a spus Ministrul Muncii, Raluca Turcan. Pentru asta este nevoie să fie angajați o mie de oameni și să fie cumpărate noi softuri.
  • Mai puţin de 0,01% dintre persoanele din Israel vaccinate cu Pfizer au contractat virusul la mai mult de o săptămână după ce au primit a doua doză.
  • Decalajul dintre bogaţi şi săraci în ceea ce priveşte accesul la vaccinul anti-Covid se măreşte, avertizează OMS.
  • De mai puțin de un an au avut nevoie cei mai bogați o mie de oameni din lume pentru a-și recupera pierderile provocate de pandemie. În schimb, săracii își vor reveni abia peste un deceniu, estimează Oxfam.
  • Marea Britanie lansează o platformă internațională pentru detectarea timpurie a mutaţiilor Covid-19. Experţii britanici vor putea oferi consiliere de la distanţă şi vor accepta mostre trimise pentru secvenţiere.
  • Marijuana ar putea fi folositiă legal în scopuri medicinale, chiar aici în România. Legea care prevede acest lucru a trecut deja de Senat.
  • ​Actul de acuzare al fostului preșendite al SUA, Donald Trump, pentru „incitare la insurecţie” a ajuns în Senat. Procesul începe în 9 februarie.
  • Noi proteste violente au avut loc în 20 de orașe din Olanda. Sute de oameni au protestat împotriva restricțiilor de circulație pe timpul nopții.
  • Twitter lansează Birdwatch, un program care verifică informațiile, pentru a combate mai ușor fake news-urile.
  • Simona Halep se pregătește de primul ei meci din 2021. Va avea loc vineri, la Adelaide, când se va confrunta cu australianca Ashleigh Barty.
  • Și îți spun ce se întâmplă pe piața valutară. Un euro valoarează astăzi 4.8746 lei, un dolar a ajuns la 4.0195 lei, iar o liră sterlină costă astăzi 5.4869 lei.

Recomandări

KATE ÎMPLINEȘTE 43 DE ANI
SE TEM DE VOTUL TĂU
UE SUSȚINE UCRAINA ȘI FĂRĂ SUA
VOTĂM DIN AN ÎN PAȘTI
ACUZAȚII DIN GROENLANDA
UCRAINA VREA LOCUL UNGARIEI