Ştirile de la ora 14:00, prezentate de Alice Stroescu, 23 iulie 2021

  • De la ora 12 noaptea, sectorul 1 al Capitalei intră în stare de alertă din cauza gunoaielor. Prefectul Alin Stoica, a transmis către Comitetul Local pentru Situatii de Urgenta, acordul pentru declararea stării de alertă.
  • Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu se întâlnește azi la Chișinău cu Maia Sandu. Aurescu reconfirmă sprijinul României pentru programul de reforme iniţiat de şeful statului moldovean.
  • Azi la Tokyo începe cea de-a 32-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară, amânate anul trecut din cauza pandemiei de Covid-19.
  • După Franța și Grecia, Guvernul Ungariei a decis să facă obligatorie vaccinarea anti-COVID-19 pentru cadrele medicale. Este anunțul făcut de premierul ungar, Viktor Orban.
  • Sunt site-uri care îți pot fura atât datele personale, cât și informațiile financiare, este avertizarea celor de la CERT. Sunt expuși riscului cei care călătoresc în Grecia. Ei trebuie să fie atenți unde își introduc datele pentru generarea formularului necesar la intrarea în țară.
  • CNSU păstrează Marea Britanie, Portugalia și Spania în zona roșie. Iar Grecia este la un pas să intre și ea pe această listă.
  • Green Pass-ul va deveni obligatoriu în Italia de pe 5 august, iar starea de urgență va fi prelungită până pe 31 decembrie.
  • Uniunea Europeană va dona, până la finalul anului, 200 de milioane de doze de vaccin, țărilor cu venituri medii și mici, a anunțat Ursula von der Leyen.
  • În LA se deschide un muzeu al Oscarurilor.. Vor fi expuse acolo diverse „relicve” de la Hollywood, precum celebrii pantofi roșii purtați de Judy Garland în „Vrăjitorul din Oz”, pelerina protagonistului din „Dracula” și o rochie purtată de Claudette Colbert în „Cleopatra”