- Gheorghe Flutur este noul președinte PNL până la Congresul din zece aprilie.
- Mâine, elevii de clasa a opta încep simulările. Prima probă va fi cea la Limba și Literatura Română.
- Nicolae Ciucă spune că impactul pachetului de măsuri de ajutor economic este de 3,4% din PIB.
- Pentru prima dată, în ultimii 12 ani, premierul, Viktor Orban, riscă să piardă puterea. Alegerile parlamentare din Ungaria au loc astăzi. La 14 ora, prezența la vot a crescut la 40%.
- Conform datelor Băncii Naţionale, la finalul anului 2021. economiile populaţiei în lei şi valută. la băncile din România. au ajuns la două sute optzeci și trei de miliarde de lei, cel mai ridicat nivel din istorie.
- Comisarul pentru Economie al Uniunii Europene, Paolo Gentiloni, a declarat că războiul Rusiei cu Ucraina nu va provoca o recesiune în Europa, dar va determina o încetinire a creşterii economiei.
- Președintele sârb, Aleksandar Vucic, va încerca să obțină un nou mandat în alegerile prezidențiale.
- Iga Sviontec a câștigat turneul WTA de la Miami. Ea a învins-o în finală pe Naomi Osaka.
- Azi este Ziua Mondială a Petrecerilor. #WorldPartyDay spune că pacea nu e opusul războiului, ci doar absența acestuia, iar petrecerea este, de fapt, opusul.
- Primăvara mai întârzie puțin. Vor fi intensificări ale vântului în toată țara. Astăzi ai parte de frig și ninsori și în România.
TOP ARTICOLE
- O elevă de 11 ani a supraviețuit masacrului din Texas, prefăcându-se că e moartă și acoperindu-se cu sângele unui prieten
- Ucrainenii cer din nou armament greu. Moralul trupelor scade pe măsură ce acesta întârzie să apară
- Polițiștii din Brazilia au fost filmați în timp ce gazau un bărbat în portbagajul unei mașini până când acesta a murit
Partenerii noștri