Blinken a ajuns în Israel pentru negocierile de pace. Secretarul de stat american spune că acum este „poate ultima șansă” pentru un acord privind ostaticii din Gaza.
Forțele aeriene ucrainene au distrus recent un alt pod strategic peste râul Seim în regiunea Kursk din Rusia. Kievul a raportat că a preluat controlul asupra a mai mult de 80 de așezări pe o suprafață de 1.150 km pătrați în regiunea Kursk.
Medicul Adrian Marinescu, Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş, spune că mpox: „Nu e un pericol mare, nu trebuie să ne gândim că va veni o altă pandemie”.
Nicușor Dan a anunțat că Primăria Capitalei a primit un grant de 50.000 de dolari pentru a achiziționa patru noi senzori performanți de măsurare a calității aerului.
Analiştii financiari estimează că aderarea la moneda europeană va avea loc într-un interval cuprins între 5 ani şi 20 de ani, relatează Ziarul Financiar.
Baza militară de la Mihail Kogălniceanu ar putea găzdui 10.000 militari și să devenă cea mai mare bază NATO din Europa.
Putin mai adaugă o persoană pe lista roșie. Fundaţia actorului George Clooney care luptă în special pentru dreptate şi egalitate, a fost declarată indezirabilă şi, prin urmare, interzisă pe teritoriul Rusiei.
Apple ar putea vinde un abonament pentru funcţii de A.I. în 2027, unele funcții o să fie contra cost, scrie Blooomberg.
Novak Djokovici militează pe X pentru introducerea arbitrajului video în tenis, după un meci controversat, în care tenismanul canadian Felix Auger-Aliassime a fost învins după o minge lovită de două ori de adversarul său, Jack Draper.
Variety dezvăluie detalii despre sezonul 4 Bridgerton. Yerin Ha, de origine asiatica, este actrita care va juca rolul lui Sophie Beckett, viitoarea mare iubire a lui Benedict Bridgerton.
Coldplay a stabilit recordul pentru turneul rock cu cele mai mari încasări din istorie. Din cele 8,8 milioane de bilete vândute, 105.000 au fost in Romania.
Dior lansează prima imagine cu Rihanna promovând parfumul J Adore. Campania va fi lansata oficial pe 1 septembrie.
Românii sunt pe ultimul loc în UE în privința cititului. Peste 70% din populatie nu citește nici măcar o carte într-un interval de 12 luni.
Ana Bogdan s-a calificat duminică pe tabloul principal la turneul WTA 250 Tennis in the Land, de la Cleveland, Ohio. Românca a învins-o în numai o oră şi 37 de minute pe jucătoarea belgiană Greet Minnen.
Astazi se împlinesc 143 de ani de la nașterea lui George Enescu. Poți vizita 4 case memoriale. Una dintre ele este Vila Luminiș din Sinaia.