• Bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României, confirmă ministrul Apărării. Îți amintesc totuși că ieri, Iohannis spunea, citez: „Nu a existat nicio piesă, nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”
  • Patronul fostei stații GPL care a explodat la Crevedia, Ionuț Doldurea, și asociatul său Cosmin Stângă au fost reținuți pt. 24 de ore după ce au fost aduși la audieri la Parchetul General din București.
  • Senatul a votat ca sălile de jocuri de noroc să fie amplasate doar la periferia localităților. Va exista cel mult o sală la 20.000 locuitori. Păcănelele vor fi interzise la mai puțin de 300 de metri de școli, spitale și biserici
  • Klaus Iohannis găzduiește azi la Palatul Cotroceni, a opta-a ediţie a Summitului Iniţiativei celor Trei Mări. La eveniment va participa şi John Kerry, însărcinatul special al preşedintelui american Joe Biden pentru climă.
  • Rusia a bombardat azi-noapte portul Chilia Nouă de pe Dumăre, la doar câteva sute de metri de România. E pt prima data când atacul are loc acolo, o zonă cu foarte multi români. O persoană a fost ucisă.
  • Femeile își fac loc în business. România este pe locul al doilea în Uniunea Europeană, după Luxemburg, cu cea mai mică diferență de salarii între bărbați și femei, arată un raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.
  • Ai grijă dacă ai vacanță planificată în Grecia. E cod roșu de vreme extremă, după intensificarea ciclonului Daniel.
  • Colapsul climatic a început. Clima noastră face implozie cu fenomene extreme, mai repede decât punem face față, spune secretarul general al ONU.
  • Veneția va introduce de la anul o taxă de 5 euro, de intrare pentru turiștii care fac excursii de o zi. Astfel se încearcă gestionarea fluxului mare de turiști.
  • Campioni…l-a trișat. 11.000 de concurenţi la un maraton din Ciudad De Mexico au fost descalificaţi pentru că au încercat să scurteze traseul

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA
MACRON A IEȘIT LA ATAC
CÂTE LOCUINȚE DEȚINE TAYLOR SWIFT?
RECONSTRUCȚIA FACIALĂ A UNEI FEMEI DE 75.000 DE ANI
CEI MAI BOGAȚI OAMENI DIN SUA