- Ai cod portocaliu de ninsori şi viscol în centrul ţării. Circulația este închisă pe drumuri naționale din Buzău și pe segmentul dintre Cunţa şi Boiţa al autostrăzii A1.
- A intrat în vigoare embargoul importului de carburanți din Rusia. România va trebui să identifice în acest an surse alternative pentru cantităţi reprezentând cel puţin 80% din importurile de motorină de la nivelul anului trecut, iar UE pentru 50%
- Olaf Scholz anunță că armele occidentale nu vor fi folosite în atacuri asupra teritoriului rus. „Există un consens asupra acestui punct”, a adăugat cancelarul german.
- SUA au doborât balonul chinez suspect care survola de data asta deasupra Oceanului Atlantic, cu un avion militar.
- Incendiile din Chile au ucis cel puțin 23 de persoane, pe măsură ce starea de urgență s-a extins. Peste 1.100 de persoane au fost duse la adăposturi, în timp ce cel puțin 979 au fost rănite în urma incendiilor.
- Mii de persoane au manifestat în centrul oraşului Tel Aviv, pentru a cincea săptămână consecutiv, contra reformelor judiciare controversate pe care le are în vedere guvernul prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu.
- A fost ziua surprizelor în Premier League, Everton a învins liderul Arsenal cu 1-0, în timp ce Wolverhampton a zdrobit-o pe Liverpool cu 3-0.
- Messi a marcat golul serii în victoria lui PSG împotriva lui Toulouse . Cu 2-1, parizienii se mențin pe primul loc în Ligue 1, cu 54 de puncte.
- La noapte are loc gala Premiilor Grammy. Printre nominalizații la categoria melodia anului se numără ABBA, Adele, Beyonce, Harry Styles și Kendrick Lamar.
- Astăzi își sărbătoresc ziua de naștere Gheorghe Hagi, Cristiano Ronaldo, Carlos Tevez și Neymar.
TOP ARTICOLE
Partenerii noștri