• Vizitele turiștilor străini în România s-au dublat față de anul trecut, arată datele INS. Anul acesta, la punctele de frontieră, sosirile străinilor au crescut cu 113%, iar plecările în străinătate ale românilor au crescut cu peste 170%.
  • Ploile parcă nu mai vor să părăsească România. Până diseară, la ora 23, 36 de județe sunt sub avertizări de ploi torențiale.
  • Neversea este amânat pentru anul viitor. Oraganizatorii spun că nu au timp suficient să pregătească festivalul în condițiile actuale.
  • Consiliul European a mai adăugat 10 țări din afara Uniunii ai căror cetățeni pot intra fără restricții în spațiul comunitar. Este vorba despre Iordania, Qatar, Arabia Saudită, Muntenegru, Bosnia Herțegovina.
  • Dacia și Ford au produs mașini de 3,2 miliarde de euro în primele cinci luni ale anului, ceea ce înseamnă o creștere cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut.
  • Anul acesta, sunt mai multe locuri în universităti decât candidați înscriși la BAC. Așa se face că nu va exista o concurență atât de mare.
  • Varianta Delta reprezintă 25% din totalul cazurilor noi detectate în Statele Unite. Această creștere îngrijorează autorităţile americane, care poartă discuţii privind reintroducerea măştilor.
  • Tik Tok a anunțat că va prelungi durata unui videoclip până la 3 minute, față de 60 de secunde cât durează acum.
  • EURO 2020 se reia cu meciurile sferturilor de finală. Elveția va juca împotriva Spaniei, la Sankt Petersburg, de la ora 19, iar Belgia dă piept cu Italia, la Munchen, la ora 22

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM