Aproape 3 milioane de elevi au spus azi prezent. Cursurile au început cu noua Lege a Educației în vigoare.
Iar toamna vine cu specilizări noi! Poți studia A.I. și criminalistică la Universitatea de Vest din Timișoara.
Iohannis pune consumul de droguri pe agenda Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Efectele și amploarea sunt o provocare serioasă la adresa siguranței individuale și naționale, spune președintele.
Grindeanu spune că România vrea să ceară despăgubiri pentru pierderile transportatorilor din cauza neaderării la Schengen. Pagubele, evaluate la 2% din PIB
Peste ocean, Donald Trump ar putea fi împiedicat să își continue campania electorală pentru un nou mandat, în baza celui de-al 14-lea amendament, cel puțin într-un stat – Colorado.
La jumătate de secol de la conflictul sângeros, Statele Unite ale Americii încheie cu Vietnamul un parteneriat istoric în timpul vizitei lui Joe Biden la Hanoi.
21% dintre adulți dețin sau folosesc cripto.Adică peste 50 mil. de oameni, spune Brian Armstrong, CEO-ul Coinbase.
Transfuziile de sânge tânăr. Acestea par să poată încetini procesul de îmbătrânire și ne-ar putea ajuta să trăim mai mult.
Biografia lui Elon Musk, scrisă de Walter Isaacson are lansarea mâine. Ce știm deja? Elon Musk mai are un copil – Techno Mechanicus. „Tau ” e al 10 -lea copil al lui Musk.
Știi de vreme? Revine canicula! Astăzi ai maxime de 32 grade Celsius în jumătatea vestică a țării.