• Cei doi pacienți care au suferit arsuri în urma incendiului de la rafinăria Petromidia, au fost transportați cu o navă Spartan în Germania.
  • 67.8% dintre cei care au dat bacul în acest an l-au promoval. Procentul este cu 5% mai mare decât cel de anul trecut. Astăzi se pot depune contestațiile
  • Ai grijă dacă vrei să mergi în Kefalonia în vacanță. MAE a emis o avetizare de călătorie din cauza unui incendiu puternic.
  • Meteorologii au emis o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă până marţi dimineaţa la 10.00. Sunt afectate şapte judeţe printre care Tulcea, Constanţa, Vaslui și Brăila.
  • Organizația Reporteri fără Frontiere l-a inclus pe premierul ungar, Viktor Orban, pe lista ”prădătorilor presei”. Este pentru prima dată în ultimii 20 de ani, când pe această listă se află și un lider al Uniunii Europene.
  • Kate Middleton, intră în izolare după ce a intrat în contact cu o persoană infectată cu COVID, a anunțat Palatul Kensington în această dimineață. Alteța Sa Regală nu are simptome.
  • Jeff Bezos face un pas în spate, iar Andy Jassy preia șefia Amazon,. Acesta primește și acțiuni de 200 de milioane de dolari.
  • Un supercomputer construit pe sistemul de inteligență artificială de la Huawei a bătut recordul mondial de viteză de procesare și a căștigat cele două competiții de la Supercomputing Conference 2021.
  • După ce Mbappe și Kante au fost eliminați de la EURO 2020, Messi poate câștiga balonul de aur. Pe locul 2 este Harry Kane.
  • Americanul Joey Chestnut, cunoscut sub porecla de „Jaws”, a câştigat pentru a 14-a oară concursul de mâncat hot-dogs. A mâncat 76 în 10 minute.

Recomandări

X PERCEPE O NOUĂ TAXĂ
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
MEGHAN ÎȘI LANSEAZĂ NOUL BRAND
MOMENTUL ATACULUI
TAYLOR SWIFT AR PUTEA DEVENI ȘI ACTRIȚĂ
ESA CREEAZĂ O ECLIPSĂ ARTIFICIALĂ