- Dacă apare un caz de covid într-o clasă, perioada de carantinare se poate înjumătăți la 7 zile, dacă elevii se testează. Cei care refuză testarea rămân 14 zile în online. Regula se aplică pentru elevii din clasele pregătitoare până la clasa VI-a.
- FDA dă aprobare definitivă utilizării vaccinului anti-Covid Pfizer, pentru persoanele cu vârste de 16 ani și peste. Vaccinul rămâne disponibil și pentru adolescenții cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, în cazuri de urgență.
- Există 12% șanse să fie o superfurtună solară care să aibă un impact devastator asupra internetului, îți spune Forbes. America e cea mai vulnerabilă iar o defecțiune cauzată de furtună ar avea nevoie de luni pentru a fi reparată.
- Viitorul ceas inteligent de la Apple vine cu întârziere. Bloomberg anunță că Watch 7 nu va fi lansat luna aceasta din cauza unor dificultăți în procesul de producție cauzate de noul design.
- Facebook nu te va mai lăsa să vezi la fel de multe postări, cu conținut politic, ca până acum. Este un experiment, care a fost primit bine de utilizatori, așa că acum va fi extins în mai mult țări printre care Spania, Suedia și Irlanda.
- Turneul de adio al legendarei formaţii rock americane KISS, ia o pauză după ce basistul Gene Simmons a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Grupul amână următoarele patru concerte.
- Dacă nu ai planuri pentru diseară, uite o idee. De la ora 20:30 ai spectacolul INFINITUM, prezentat de Orchestra Simfonică București, la Romexpo. Vei avea parte de muzică, jocuri de lumini și acrobație.
- Simona Halep joacă azi cu Kristina Kucova din Slovacia în turul doi de la US Open. Aceasta va fi prima întâlnire dintre cele două sportive. Se întâmplă la 19.30.
Etichete:
Aleph News, Pfizer, Tamara Ceaicovschi