• Afganistanul a căzut în mâinile talibanilor. Președintele Ashraf Ghani și-a dat demisia și a anunuțat un guvern interimar, condus de insurgenți.
  • Avem 323 de cazuri noi de COVID în România, în ultimele 24 de ore. În această săptămână, numărul infecțiilor a crescut cu 20% față de săptămâna trecută
  • Noua listă a statelor cu risc epidemiologic a intrat în vigoare: Turcia, SUA și Israel sunt printre ţările incluse pe lista roşie. Olanda şi Malta, pe lista galbenă.
  • Numărul insolvențelor a crescut cu 23% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu perioada similară din 2020. Fabricarea produselor textile a fost sectorul cu cel mai ridicat număr de insolvenţe, urmat de cel al construcţiilor și sectorul HoReCa.
  • Francezii dezvoltă teste Covid care depistează dacă un pacient pozitiv la PCR mai este contagios. Astfel, izolarea ar putea fi evitată.
  • Omul peșterii s-a vaccinat și el împotriva Covid-19. Panta Petrovic care s-a mutat într-o peșteră din Serbia acum 20 de ani îi îndeamnă pe toți să se imunizeze. „Virusul nu alege. Va veni și aici, în peștera mea” spune el.
  • Sărbătorita zilei este Jennifer Lawrence. Faimoasa actriță și câștigătoare a unui premiu Oscar, cunoscută după rolul principal din Hunger Games împlinește astăzi 31 de ani.
  • Leo Messi a fost prezentat fanilor veniți pe Parc de Princes, înaintea partidei dintre PSG și Strasbourg. Argentinianul le-a mulțumit suporterilor pentru primirea călduroasă.
  • E ultima zi de muzică și distracție la festivalul Summer Well. Diseară pe scenă vor urca Princess Nokia, Valeria Stoica și Orchestra Simfonică București.
  • Iar la Cluj e ultima zi în care te poți distra la Electric Castle. Câțiva dintre cei pe care îi poți asculta acolo sunt Nane, CTC și Dj Wicked.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
EMMA STONE ÎȘI DEZVĂLUIE NUMELE REAL
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE