• Americanii încă așteaptă să vadă cine le va fi președinte. Peste 140 de milioane de voturi au fost deja contabilizate. Dar, nu e suficient pentru a spune cu certitudine cine e noul președinte al Statelor Unite.
  • Totuși. Și Biden și Trump s-au declarat câștigători. Președintele în funcție spune ceva mai mult de atât. Voturile sunt fraudate. A postat asta și pe Facebook, dar rețeaua i-a dat jos comentariul. L-a considerat informație înșelătoare.
  • Mii de protestatari s-au adunat în fața Casei Albe, iar marile orașe americane se pregătesc de proteste, chiar dacă rezultatul alegerilor nu poate fi, încă, anticipat.
  • Toată populația României va fi vaccinată începând cu primăvara viitoare, spune președintele Iohannis
  • Numărul școlilor și grădinițelor din scenariul roșu, cu ore doar online, a trecut de 4.000
  • România a înregistrat cea mai mare scădere a sosirilor turistice din Europa.
  • Belarus pune în funcţiune prima sa centrală nucleară, concepută şi finanţată de Rusia.
  • ISIS a revendicat ieri seară atentatul din Viena și spune că autorul atacului era un soldat al califatului.
  • În doi ani ai putea circula mai bine în Capitală. Nicușor Dan spune că un sistem de management va fi gata atunci.
  • Și 80.000 de kilometri de poteci ne-cartografiate din Marea Britanie, au fost redescoperite cu ajutorul voluntarilor.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN