Sezonul gripal ar putea începe mai târziu din cauza măsurilor luate peste tot în lume împotriva COVID-19 spune Alexandru Rafila.
România este o destinaţie turistică apreciată pentru tratamentele de Beauty. Străinii se bucură de tehnologie avansată dar la preţuri mai mici faţă de vestul Europei.
Provocarea ‘’Wipe it down’’ este noul trend de pe Tik Tok. Deja Will Smith și Jason Derulo s-au amuzat cu această provocare.
Google vrea să facă un „oraş” pentru angajaţii săi, cu 1.850 de blocuri şi promite că 20 la sută din locuinţe vor avea un preţ accesibil.
Sorana Cîrstea a fost eliminată de la US Open de cehoaica Karolina Muhova.
Pe litoral au venit în acest sezon cu 30% mai puţini turişti decât anul trecut.
O nouă versiune a filmului „The Godfather 3”, de Francis Ford Coppola, va fi lansată în cinematografe în luna decembrie.
Cică dacă faci Kangoo Jumps de 3 ori pe săptămînă întinerești în medie cu 16 ani ca vârstă metabolică,arată un studiu.
Vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de Sanofi va costa sub 10 euro. AstraZeneca a anunțat un preț de 4 ori mai mic pentru serul propriu.