- Te pregătești să pleci din țară de pe Otopeni? Să știi că nu mai trebuie să treci prin corturile din fața terminalului de plecări. Intri direct în aeroport.
- Ultima raportare arată că avem 1.136 de cazuri noi de coronavirus în ultimele 24 de ore.
- USR a depus un proiect de lege prin care românii din străinătate să voteze la parlamentare în două zile.
- Peste 13% din decesele din UE sunt din cauza poluării, spune Agenția Europeană de Mediu. În România, unul din 5 decese este asociat cu poluarea.
- În cazul în care TikTok va ajunge pe mâna americanilor, chinezii îl vor vinde gol, fără algoritmul care i-a adus succesul. Asta cere o lege nouă din China.
- Cercetătorii MIT au creat o pastilă sub formă de jeleu. Odată înghițită poți afla dacă ai ulcer sau cancer la stomac.
- Compania aeriană Etihad va acoperi costurile medicale și cele de carantină pentru pasagerii care se infectează cu covid-19, când călătoresc cu unul dintre avioanele ei.
- Zeci de voluntari au adunat peste o tonă de deșeuri de plastic din Delta Dunării. Voluntarii au scotocit două luni prin deltă.
- Fortnite a pierdut peste 200 de milioane de jucători, după ce Apple a scos jocul din AppStore.
- Simona Halep este noua favorită de la Roland Garros, după ce Ashleigh Barty a anunțat că se retrage din turneu, de teamă să nu facă COVID.
TOP ARTICOLE
- Amnezie la concertul lui Taylor Swift. Mai mulți fani nu-și mai amintesc nimic din timpul show-ului
- Cipurile A.I. au adus unei companii profit de un trilion de dolari într-o săptămână. De ce văd investitorii potențial în ele?
- VIDEO. Joe Biden a căzut pe scenă în timp ce înmâna diplome la absolvirea Academiei Forțelor Aeriene americane
Partenerii noștri