• Anul școlar 2021-2022 va începe pe 13 septembrie, iar dacă vor fi cursuri suspendate, materia nu se va recupera în vacanțe, anunță Minsterul Educației.
  • O nouă tranşă de peste 160.000 de doze de vaccin AstraZeneca va ajunge joi la Institutul Camtacuzino. De acolo, serul va fi distribuit în centrele regionale din țară.
  • Numărul contaminărilor cu noul coronavirus în lume a scăzut cu aproape jumătate din ianuarie, la 2,7 milioane. Doar în estul Mediteranei rata a crescut cu 7%.
  • Fiecare dintre noi își poate creşte rezistenţa organismului în fața infecției cu SARS-COv-2 prin alimentaţie sănătoasă, stres redus şi odihnă, spune medicul Beatrice Mahler.
  • Indicele ROBOR a scăzut astăzi de la 1,55% la 1,54%, potrivit datelor BNR.
  • Noua Zeelandă se retrage din Afganistan în mai, după 20 de ani de prezenţă militară, anunţă premierul Jacinda Ardern.
  • După ce șeful Comitetului Olimpic de la Tokyo a spus că femeile vorbesc prea mult la ședințe, acum, partidul de guvernământ al Japoniei vrea ca la ședințele importante să participe femei, dar cu o condiție – să nu vorbească.
  • Organizația Europeană a Consumatorilor depune plângere la UE împotriva TikTok pentru că nu reușeste să protejeze copiii și adolescenții.
  • Orașele lumii riscă să se prăbușească sub propria greutate. Un studiu arată că dezvoltarea zonelor urbane pune o presiune prea mare pe suprafața Pământului. San Francisco, de exemplu, cântăreşte cât 250 de milioane de elefanţi.
  • Actorii Rose Leslie şi Kit Harington, cunoscuţi din serialul „Game of Thrones”, au devenit părinţi.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL