- Suntem printre primii când vine vorba de poluare. Ocupăm locul 3, în Europa. Cele mai poluate orașe de la noi sunt: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.
- Iar poluarea costă. Londra a pierdut cei mai mulți bani: peste 11 miliarde de euro. Bucureştiul este pe locul doi, cu peste 6 miliarde de euro.
- Un număr record de infectări a fost înregistrat în ultimele 24 de ore: 4.848. Dar și numărul testelor este unul mai mare: peste 37 de mii.
- Numărul maxim de cazuri de Covid ar putea fi atins la sfârșitul lui noiembrie, potrivit estimărilor epidemiologice.
- Președintele bulgar, Rumen Radev, a intrat în auizolare, după ce a intrat în contact cu un înalt oficial militar testat ulterior pozitiv cu Sars-Cov-2.
- Ai stat mai mult acasă, iar unele companii au avut de câștigat din asta. De exemplu, vânzările Protecter and Gamble au crescut la produsele de îngrijire a casei cu 14%.
- În timp ce economia mondială e devastată de Covid, China face miliardari pe bandă rulantă. Încă 257 de persoane s-au alăturat anul acesta clubului miliardarilor chinezi.
- Peste 34 de milioane de americani au votat anticipat, cu două săptămâni înainte de alegeri.
- Dacia Spring se vinde deja în Ungaria. Costă 17.700 de euro.
- N-ai abonament la Netflix? Am o veste bună. Netflix planifică StreamFest, un eveniment de două zile începând cu 4 decembrie, care face serviciul de streaming gratuit pentru cei care nu s-au abonat.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri