Prim-vicepreședintele PNL, Iulian Dumitrescu, este vizat într-un dosar DNA de acuzații de luare de mită și fals în declarații. Procurorii au făcut percheziții la CJ Prahova și la familia lui Dumitrescu.
Şeful Apărării României, generalul Gheorghiţă Vlad, cheamă civilii la pregătire: bărbații și femeile de până în 35 de ani să învețe să tragă cu arma.
Premierul Ciolacu anunță cea mai mare investiție în cercetare. Se vor investi 1,6 miliarde lei în 20 de centre de excelență, care vizează domenii ca digitalizarea, energia, cultura și securitatea.
Egipt, Ethiopia, Iran, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au confirmat aderarea la BRICS, grupul economic inițiat de Rusia, China, Brazilia, India și Africa de Sud.
Washingtonul se pregătește de o posibilă invazie a Chinei asupra Taiwanului. SUA încearcă să-și răspândească centrele logistice militare din regiune.
UE ajunge la un acord pentru crearea unui fond de 50 de miliarde de euro pentru Ucraina, asta după ce premierul Ungariei, Viktor Orban s-a opus în repetate rânduri.
Start up-ul Virtual Incision a lansat cu succes primul robot chirurgical în spațiu. Robotul Mira, care cântărește 0,9 kg, va ajunge pe Stația Spațială Internațională.
Numărul de utilizatori activi de pe reţelele sociale a depăşit în 2023 pragul de cinci miliarde de persoane, adică 62,3% din populaţia mondială, potrivit unui raport.
Șervețelul pe care Lionel Messi a semnat primul său contract cu FC Barcelona când avea doar 13 ani iese la licitație. Prețul de pornire: 380.000 de dolari.
O echipă de știință de la Institutul de Tehnologie din Madras, India, lucrează la telefonul care se deblochează cu respirația.