- demnităţii cadrelor didactice.
- TIFF 2023 ajunge la jumătatea programului. Astăzi, printre multe alte filme, rulează și filmul românesc „Mammalia”, de la ora 19:30 la UNIVERSITATEA SAPIENTIA.
- Înmatriculările de autoturisme electrice noi din România au înregistrat o creștere spectaculoasă în luna mai, cu un volum aproape dublu față de anul anterior.
- 3/4 români cumpără deliberat produse contrafăcute sau ilegale, cea mai mare proporție din Uniunea Europeană potrivit unui studiu realizat de Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală.
- Real Madrid conduce topul celor mai mulți urmăritori pe Twitter, Instagram, Facebook şi TikTok – 363 de milioane. Pe locul 2 se află FC Barcelona cu 342 de milioane, urmată de Manchester United – 206 milioane.
- Tripla istorică realizată de Manchester City a adus un câștig de 300 de milioane de lire sterline. Trupa lui Pep Guardiola a câștigat Premier League, Cupa Angliei și Champions League.
- Johnny Depp va dona banii primiți din procesul cu Amber Heard către cinci organizații de caritate care ajută copiii bolnavi, comunitățile dezavantajate și conservarea mediului natural.
- Seria de filme Avatar a lui James Cameron va avea întârzieri. Avatar 3 va fi lansat în 2025 iar următoarele două în 2029 și 2031. Întreaga franciză va dura în total 22 de ani.
Etichete:
știrile Aleph News