Știrile de la ora 15:00, prezentate de Alice Stroescu, 15 martie 2022

  • Rusia include pe lista neagră 13 cetățeni americani printre care pe Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, Jacob Sullivan, Hillary Clinton și șeful Pentagonului Lloyd Austin, dar și pe Joe Biden. Aceștia nu vor mai putea intra în Federația Rusă, a anunțat Ministerul rus de Externe.
  • Cea de-a 5-a rundă de negocieri a fost reluată. Un membru al delegației ucrainene, David Arak-amia, a declarat că negocierile cu partea rusă continuă.
  • Rada suprema a prelungit legea Marțială din 26 martie cu încă 30 de zile, după ce Volodimir Zelenski a înaintat ieri proiectul de lege.
  • Liderii Poloniei, Cehiei și Sloveniei ajung astăzi la Kiev pentru a discuta cu liderii ucraineni. Anunțul a fost făcut pe twitter de premierul ceh.
  • Curtea Internaţională de Justiţie va da mâine un verdict în procesul dintre Kiev şi Moscova privind invazia Ucrainei.
  • Rusia a întrerupt în această dimineață fluxul de gaze spre țările din vestul Europei prin gazoductul Yamal. Rușii nu au transmis vreun comunicat prin care să-și justifice decizia.
  • Primarul Kievului, Vitali Klitschko îndeamnă toți bărbații să se întoarcă în capitală și să o apere.
  • În același timp, o interdicţie de circulaţie va fi impusă din această seară, până joi dimineaţa în Kiev, după ce mai multe blocuri de apartamente au fost bombardate.
  • Observatorul Sirian al Drepturilor Omului a anunţat că Rusia a recrutat peste 40.000 de sirieni pentru războiul din Ucraina.
  • Armata rusă a ucis 97 de copii ucraineni în timpul războiului și a rănit peste 100 conform Procuraturii Generale a Ucrainei.