Știrile de la ora 15:00, prezentate de Alice Stroescu, 17 iulie 2022

  • Miniştrii de externe ai Uniunii Europene discuta luni despre înăsprirea sancţiunilor împotriva Rusiei. Ei vor analiza, printre altele, o propunere a Comisiei Europene de a interzice achiziţiile de aur din Rusia.
  • Cei cinci concurenți conservatori care vor să-i ia locul lui Boris Johnson se întâlnesc azi într-o a doua dezbatere televizată. Fostul ministru de finanțe Rishi Sunak e favoritul dintre cei 358 de parlamentari conservatori.
  • Un avion cargo s-a prăbușit în nordul Greciei. Toate cele 8 persoane aflate la bordul aronavei au murit.
  • Guvernul britanic lanseaza azi o „Cartă a pasagerilor din aviație” pentru a-i ajuta pe aceștia să-și cunoască drepturile dacă se confruntă cu întârzieri sau anulări.
  • 75% dintre tineri din 92 de țări, inclusiv România, nu au competențele necesare angajării, ceea ce generează o criză globală pe piața muncii conform unui raport UNICEF.
  • Consumul naţional de energie electrică a fost mai mic cu 5,2% în primele 4 luni din an, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut arată datele ANR.
  • Platformele de streaming precum Netflix, HBO GO, Amazon Prime Video, Voyo, vor plăti din această luna un impozit pe venit de 4%, în România.
  • Barcelona a dat cea mai tare lovitură din acest sezon de transferuri. Gruparea catalană l-a adus pe Robert Lewandowski de la Bayern Munchen pentru suma de 50 de milioane de euro.
  • Electric Castle se încheie în această seară cu reprezentații de la artiști precum Subcarpați, Irina Rimes sau Alternosfera.
  • Roger Waters arunca săgeți către The Weeknd și Drake. „Eu sunt mult mai important decât vor fi ei doi vreo data”, a spus basistul trupei Pink Floyd.