• După 11 zile de bombardamente, Israel și Hamas au ajuns la armistițiu. Violențele se opresc după ce au murit 247 de oameni.
  • Parlamentul – Consiliul și Comisia Europeană, au ajuns la un acord. Negociatorii europeni aprobă propunerea unui certificat digital Covid. Dacă ești vaccinat, circuli liber în UE.
  • Peste 128.000 doze de vaccin Moderna au ajuns la Institutul „Cantacuzino”. Serul va pleca spre centrele de la Brașov, Iași și Cluj.
  • Tenismanul elveţian, Roger Federer, va vinde la licitaţie o parte din echipamentul pe care l-a folosit în cei 21 ani de carieră. Cu banii obținuți vor fi finanţate proiecte educaţionale pentru copiii din Africa.
  • Dictatorul nord-coreean, Kim Jong-un, a introdus noi reguli pentru cetățenii săi. Acesta a interzis tunsorile Chica și blugii strâmți, pentru a-i feri de „decadența” occidentală.
  • Barcelona și Nantes s-au calificat în final-four-ul Ligii Campionilor la handbal masculin.
  • Urșii au propria lor platformă de streaming, concepută de cei de la WWF România. Se numește BEARFLIX. Cu ajutorul ei poți vedea pui de urs orfani, în mediul lor natural.
  • Dacă ți-a fost dor de Arnold Schwarzenegger, să știi că-l vei putea vedea pe Netflix, într-un serial de spionaj. Acesta ar urma să aibă 8 episoade, de câte o oră.
  • La Constanța a început evenimentul pilot „Schimba PET-ul cu Biletul”. Dacă duci 3 sticle de plastic, primești un bilet de autobuz.
  • În această seară, de la ora 20:00, are loc premiera online a filmului „LUCA”, în regia lui Horațiu Mălăele. Poți vedea pelicula pe platforma Streamers.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI