- Centrul pentru Control și Prevenirea Bolilor din SUA avertizează că varianta Delta pare să se răspândească la fel de ușor ca varicela și provoacă infecții mai severe.
- Israelul va oferi a 3-a doză de vaccin persoanelor peste 60 de ani. Cei care au fost vaccinați cu mai mult de 5 luni în urmă, vor fi eligibili pentru program.
- Întârzierile trenurilor care circulă spre și dinspre mare vor fi de doar 10-15 minute, anunță CFR S.A. În cursul zilei de ieri trenurile au circulat cu întârzieri de peste 500 de minute.
- După 17 luni de izolare, Arabia Saudită, îşi redeschide frontierele pentru turiştii străini vaccinaţi.
- Dacă ai un e-book reader din prima sau a doua generație, șă știi că internetul de pe device nu va mai funcționa din decembrie.
- Neuralink, compania lui Elon Musk care testează implantarea unor cipuri în creier pentru tratarea bolilor neurologice, a primit o nouă serie de investiții în valoare de 200 de milioane de dolari.
- Facebook a confirmat că lucrează cu RayBan la o pereche de ochelari inteligenți, iar acesta va fi următorul produs al companiei.
- L-ai văzut ani la rând în filmul Terminator. Actorul Arnold Schwarzenegger îm linește 74 de ani.
- Scarlett Johansson a dat în judecată Disney. Actrița susține că nu și-a dat acordul ca filmul „Black Widow” să fie lansat concomitent în cinematografe, și pe Disney Plus. Acest lucru ar fi dus la pierderi de 50 de milioane de dolari.
- După eșecul din 2019, Boeing va efectua azi, de la ora 23:00, al doilea zbor fără echipaj cu capsula Star-liner, către Stația Spațială Internațională.
Advertisment
Recomandări
Partenerii noștri