• Iohannis explică de ce aspiră la șefia NATO – CITEZ: „Țările din Flancul Estic al NATO sunt, în aceste vremuri, în prima linie aliată de descurajare și apărare pentru menținerea securității euroatlantice în fața posturii agresive a Rusiei.”
  • Guvernul a eliminat „taxa pe boală” și pentru cei cu boli grave, cardiovasculare, TBC, pacienţii cu arsuri grave, precum şi urgenţele medico-chirurgicale în care viaţa pacienţilor este pusă în pericol.
  • România a intrat în linie dreaptă către producţia de energie eoliană în largul Mării Negre, anunță Sebastian Burduja. Camera Deputaţilor a adoptat Legea privind energia eoliană offshore.
  • Trei sferturi dintre liderii de business din România consideră că reformele şi investiţiile realizate prin PNRR vor contribui la competitivitatea economiei locale în următorii cinci ani și vor crește inovarea.
  • Dacă ești motociclist, să știi că nu mai ești obligat să ai triunghi reflectorizant, trusă de prim-ajutor şi extinctor. Legea a fost promulgată de Iohannis.
  • Vicepreședintele Comisiei Europene a confirmat că al 14-lea pachet de sancțiuni pentru Rusia este la un pas să fie definitivat.
  • Iar Biden critică abordarea lui Netanyahu în războiul cu Hamas. „Politica lui este greșită, nu sunt de acord cu ea și fac apel la Israel să înceteze focul”, spune președintele SUA.
  • Proprietarul mărcilor de lux Jean Paul Gaultier și Carolina Herrera se pregăteşte de listarea la bursă. Evenimentul va aduce o capitalizare de piaţă de peste 2,5 miliarde de euro, arată o analiză XTB.
  • În Franța, o nouă versiune TikTok presupune ca timpul petrecut pe platformă să fie remunerat în carduri cadou Amazon.Scopul este de a atrage noi utilizatori și de a-i convinge să rămână online mult timp.
  • Insulele Canare „se prăbușesc social și ecologic” din cauza numărului mare de turiști. Iar localnicii „trăiesc în mașinile lor sau chiar în peșteri” ca urmare a creșterii prețurilor la locuințe, scrie Sky News.
  • Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini sunt capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle.
  • Primele două sferturi din UEFA Champions League s-au încheiat la egalitate. Real Madrid și Manchester City au făcut 3-3 la Madrid, în timp ce Arsenal – Bayern s-a terminat 2-2.

Recomandări

ELICOPTERUL LUI RAISI S-A PRĂBUȘIT
NOU TERMINAL PE AEROPORTUL ORADEA
CUM STĂM LA ECONOMIE?
ROMÂNIA ÎMBĂTRÂNEȘTE
CÂT NE COSTĂ RECRUTAREA
RĂDUCANU SE RETRAGE DE LA ROLAND GARROS