• Ţările membre G7 şi Australia au ajuns la un acord privind plafonarea preţului la produsele petroliere ruseşti, în urma unui acord în cadrul UE, cu două zile înaintea impunerii unui embargo european asupra acestor produse, transmite AFP.
  • Elon Musk a fost exonerat de acuzaţii de prejudicii materiale aduse investitorilor prin postările sale pe Twitter, informează BBC.
  • Începând de azi, se deschid şi pârtiile din partea inferioară a masivului Postăvarul, printre care Sulinar, Drumul Roşu, Zidul mare, unde stratul de zăpadă bătută este de 20-30cm.
  • 63 de prizonieri de război ruși au fost eliberați astăzi de ucraineni în urma unui proces complex de negocieri între cele două tabere.
  • Nord-estul SUA și estul Canadei sunt afectate de un frig polar istoric. În nordul statului Maine, temperatura ar putea scădea la -51 de grade Celsius, potrivit Serviciului Naţional de Meteorologie.
  • Anchetatorii germani încă nu au nicio dovadă că Rusia a fost în spatele exploziilor de la gazoductele Nord Stream 1 şi 2 din Marea Baltică.
  • Cercetătorii de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra au descoperit cel mai vechi creier de vertebrată din istorie. Acesta are 319 milioane de ani.
  • Roger Federer negociază cu BBC pentru un post de analist de tenis pe perioada turneului de Mare Șlem de la Wimbledon.
  • Astăzi Facebook împlinește 19 ani. În prezent rețeaua lui Mark Zucerberg are aproximativ 3 miliarde de utlizatori activi.
  • Astăzi este ziua mondială de luptă împotriva cancerului. 43 de obiective din București și din restul țării vor fi iluminate în portocaliu în semn de susținere pentru persoanele care suferă de afecțiuni oncologice.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT