Ştirile de la ora 15:00, prezentate de Monica Mihai, 2 iunie 2021

  • Tomorrowland, Electric Castle, Untold și Neversea s-ar putea organiza la Brașov. Organizatorii sunt interesați iar primarul a lansat un chestionar pentru a consulta oamenii.
  • Israel are un nou președinte. Isaac Herzog a câștigat mandatul pe 7 ani cu 87 de voturi ale parlamentarilor și a învins-o pe Miriam Peretz. Va fi al 11 lider de stat.
  • Azi Cîțu, Barna și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea prezintă Planul Național de Redresare și Reziliență. Se întâmplă la ora 16 la Palatul Victoria.
  • Copiii cu vârste de 12 ani și peste se pot vaccina anti-Covid, anunță Comitetul Național de vaccinare. Programarea se poate face în platformă, prin contul părinților, iar serul folosit este cel de la Pfizer.
  • La Bruxelles vicepreședintele Comisiei Europene prezintă strategia pentru viitorul Schengen și un Amendament la Regulamentul de instituire a Mecanismului de evaluare Schengen.
  • Huawei lansează propriul său sistem de operare Harmony și astfel nu va mai depinde de Android. Compania se așteaptă ca până la finalul anului, 300 de milioane de dispozitive să folosească Harmony.
  • De la 21:45, naționala de fotbal a României joacă împotriva Georgiei. Meciul amical se va disputa pe arena ”Ilie Oană” din Ploiești, cu fani în tribune.
  • 4 categorii de persoane pot avea acces la meciurile din EURO 2020, potrivit FRF. Dacă ești vaccinat, ai trecut prin boală, ai test negativ PCR sau antigen.
  • Organizatorii Jocurilor Olimpice au comandat 160.000 de prezervative pentru sportivii care participă la competiția din Japonia. Asta era însă inainte de pandemie. Acum, atleții sunt rugați sa evite orice fel de contact fizic și sa ducă prezervativele acasă atunci când pleacă.
  • Jodie Foster va primi trofeul Palme d’Or onorific la ediţia din acest an a Festivalului de Film de la Cannes. Pe 6 iulie începe festivalul.