• 868 de persoane au fost testate pozitiv cu covid în ultimele 24 de ore. Iar numărul pacienților internați la ATI a crescut la 269.
  • Dacă te întorci de astăzi din Bulgaria și ești nevaccinat, vei sta în carantină pentru că țara este pe lista galbenă. Iar pe cea roșie au intrat Elveția și Maldive.
  • Până mâine dimineață, 11 județe sunt sub cod portocaliu de ploi abundente și vânt puternic, iar alte 21 sunt sub cod galben.
  • Cum se termină weekendul, începe aglomerație pe Valea Prahovei. Infotrafic anunță că se circulă bară și bară și recomdandă rute alternative.
  • Pentagonul a anunţat că „două ţinte importante” ale grupării Stat Islamic au fost ucise în atacul cu dronă de vineri. În același timp, purtătorul de cuvânt al talibanilor condamnă atacul si spune că printre victime erau și civili afgani.
  • Aseară, Regatul Unit a efectuat ultimul zbor din Kabul, astfel, britanicii încheie misiunea din Afganistan, după ce au evacuat 15.000 de persoane.
  • Poluarea aerului duce la agravarea bolilor mintale, iar riscul de internare în spital crește cu 18%, arată un studiu recent, publicat în British Journal of Psychiatry.
  • Pe 29 august 1997, Marc Randolph si Reed Hasting fondau, în California, Netflix. La acel moment, Netflix era o firmă care închiria DVD-uri.
  • Liderul Ligii 1, CFR Cluj, joacă de la ora 21, cu FCSB, într-un meci care a devenit un derby al campionatului. Clujenii joacă prima partidă după ce Șumudică a fost demis.
  • Monoposturile de Formula 1 se aliniază la start, pentru Grand Prix-ul Belgiei, care începe la ora 16. Max Verstappen pleacă de pe pole position și este urmat de George Russell, de la Williams și de Lewis Hamilton, de la Mercedes.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE