- Capitala și alte 4 județe sunt singurele în care salariul mediu net depășește valoarea sa la nivel național. În București salariul ajunge la peste 6.600 de lei, arată o analiză ZF.
- Vorbim și despre Diaspora. Poșta Română anunță că, până acum, a primit 184 de plicuri cu voturi prin corespondență. Acestea provin din țări precum Ungaria, Cehia, Franța, Austria sau Elveția.
- Ministerul Afacerilor Externe confirmă decesul a încă 3 români în inundațiile din Valencia. Astfel, bilanțul ajunge la 7 cetățeni români morți, iar alți 3 declarați dispăruți.
- O inimă artificială pentru nou născuţi şi copii, care poate fi controlată printr-o aplicaţie mobilă, a fost construită de un grup de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iași.
- Vremea se răcește în toată țara, iar la munte a început deja prima ninsosoare. În Capitală, sunt ploi și maxime de 8 grade Celsius astăzi.
- O premieră absolută în materie de expoziții românești, care explorează reprezentările sânilor în arta românească, de la pictură, sculptură și până la instalați, poți vedea azi la Art Safari.
- Pe plan extern, Donald Trump câștigă oficial și alegerile din Arizona. Astfel și-a completat victoria în toate cele 7 state swing.
- Pentru prima oară în istorie, Bitcoin se apropie de pragul de 80.000 de dolari. Explozia fără precedent vine după victoria luI Trump, care anunţă o nouă eră pentru cryptomonede.
- Trendul zilei vine de pe TikTok, sub hashtag-ul CLEANTOK, influencerii din întreaga lume prezintă metode extreme, uneori bizare, de organizare și igienizare a locuinței.
- Și că tot vin sărbătorile, sau poate vrei doar să îți creezi o atmosferă cozy în casă, Dior lansează lumânarile în ediție limitată cu note lemnoase cu 100 euro.
Advertisment