Știrile de la ora 16.00, prezentate de Andreea Perminova, 18 octombrie 2020

  • Rata de infectare din Capitală a depășit astăzi 3 la mia de locuitori. Sunt 770 de oameni infectați cu sars-cov-2 în București.
  • Acum că s-a atins această limită, masca devine obligatorie peste tot în aer liber, localurile se închid la interior și școlile trec în scenariul roşu.
  • Drumarii au acționat pe Transfăgărășan cu utilajele dotate cu lamă și au împrăștiat peste 2 tone de sare pe carosabil în această dimineață. Ai grijă. Acolo se circulă în condiții de iarnă.
  • Un studiu făcut de „Solidaritatea Sanitară” arată că 10% din respondenți au fost deja infectați cu sars-cov2. Asta înseamnă că 30.000 de medici sau asistente medicale au fost infectați până acum, și nu 6.300, numărul cunoscut.
  • Azi ai parte de vreme mai rece decât ieri, cu maxime de numai 17-18 grade celsius la amiaza. Partea bună e că ploile s-au mai oprit și că va fi o zi însorită. Doar prin nord-vest vor mai fi nori și ploi trecătoare.
  • Polițiștii au acționat azi noapte pe principalele artere din București să afle ce șoferi au băut sau au consumat substanțe psihoactive. Pentru asta, au fost aplicate 87 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 66.000 lei și au fost reținute 26 permise de conducere.
  • Amenzi de 10.000 de lei şi dosare penale. Cu asta s-au ales administratorii de restaurante care au organizat, aseară, diverse petreceri şi mese festive.
  • Iți aduc aminte că evenimentele private la interior sunt interzise din 15 octombrie, indiferent de numărul participanților.
  • Guvernul federal al Statelor Unite a stabilit datele a două noi execuții ale unor condamnați la pedeapsa capitală, inclusiv Lisa Montgomery, prima femeie în mai mult de șase decenii, relatează CNN.
  • Uite ce idee bună! Rețeaua AMC Theaters permite clienților să închirieze sălile pentru proiecții private – o tendință în creștere datorită pandemiei. Tarifele încep de la 99 de dolari.