• România va fi una dintre puținele țări din Uniunea Europeană care va evita recesiunea de anul viitor. Ți-o spune chiar Ministrul Finanțelor.
  • Florin Cîțu a anunțat azi că, în trimestrul 3, am avut o creștere economică de 5,6%, față de aceeași perioadă de anul trecut – cea mai mare creștere economică trimestrială, din ultimii 20 de ani, spune Cîțu.
  • Datoria externă totala a Romaniei a crescut cu 7,44 miliarde de euro, spune BNR. Cu alte cuvinte, suntem datori aproape 120 de miliarde euro.
  • A mai scăzut puțin numărul de cazuri noi de coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost descoperite 9.460 de cazuri, din 37.040 teste făcute, la Terapie Intensivă sunt internați 1.172 pacienți, iar 129 au pierdut lupta cu boala.
  • Cele mai multe cazuri noi au fost confirmate în București, 1.127. Capitala ajunge, astfel, la o rată de 5,18 cazuri la mia de locuitori. .
  • Grecia a anunțat, astăzi, că va închide până la sfârșitul lunii creșele, grădinițele și şcolile primare, din cauza pandemiei. Liceele și colegiile sunt deja închise şi cursurile se fac online.
  • Statele Unite au raportat, pentru a patra zi la rând, un nou record de cazuri noi: peste 180.000, în 24 de ore. Este cel mai mare număr de cazuri noi din America, de la începutul pandemiei.
  • Dacă ești curios să afli ce și-au mai comandat românii de Black Friday, îți spun eu, în câteva cifre: 53 de mii de litri de carburant, aproape 1.900 de teste PCR, 1.220 de nopți de cazare, aproape 9 kilograme de aur, 183 de ceasuri și bijuterii și 15 mașini.
  • Un sondaj realizat în Germania de radioul public arată ca 29% dintre cei întrebați, au declarat că nu se vor vaccina anti-Covid 19.
  • Dacă ești fan al serialului Friends, îți spun că mai ai de așteptat până când vei vedea mult-așteptatul episod al reuniunii. Filmările au fost amânate pentru martie, anul viitor, a anunțat actorul Matthew Perry, pe Twitter.

Recomandări

MENIU A LA GREC
ȘOȘOACĂ INTRĂ ÎN CURSA PENTRU PMB
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
TURIST ÎN AL NOUĂLEA CER
MUSK FACE CONCEDIERI LA TESLA
O LUNĂ DE SCHENGEN