• SUA își aleg viitorul, Congresul și guvernatorii. Toate secțiile de votare s-au închis, iar cursa rămâne foarte strânsă între democrați și republicani, mai ales la Senat.
  • Guvernatorul republican al Floridei, Ron DeSantis, a fost reales în funcție, potrivit proiecțiilor CNN. DeSantis, este unul dintre favoriții la candidatura republicană la alegerile prezidențiale din 2024.
  • Peste 8,6 miliarde de dolari au fost cheltuite pentru publicitate, pentru alegerile curente din SUA, mai mult de dublu față de cele 4 miliarde de dolari cheltuite la alegerile mid-terms din 2018.
  • Cele trei Legi ale Justiției sunt constituționale, a decis astăzi Curtea Constituțională a României, respingând astfel toate sesizările Opoziției și Avocatului Poporului. Cele 3 legi vor fi promulgate de președintele Klaus Iohannis și vor intra în vigoare în perioada următoare.
  • Exporturile României au crescut cu 26,2% în primele nouă luni, la 68,8 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 31,7%, arată datele INS.
  • Delta Dunării îşi va pierde statutul de Rezervaţie a Biosferei, dacă schimbările climatice se vor menţine, avertizează directoarea executivă a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
  • 90 de mii de europeni pot muri anual din cauza caniculei până în 2100, avertizează Agenția Europeană pentru Mediu.
  • SUA şi Rusia vor discuta despre singurul tratat nuclear bilateral în vigoare, o premieră de la începutul războiului din Ucraina.
  • Mark Zuckerberg confirmă că Meta va concedia 13% din personal, adică 11.000 de angațați.
  • Naționala de handbal feminin va întâlni Macedonia de Nord astăzi. Meciul este decisiv pentru calificarea de pe locul 3 în Grupele Principale ale Campionatului European. În cazul unui egal, tricolorele sunt favorite la ocuparea locului 3.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA