• Aproape 15.000 de cazuri COVID-19 au fost înregistrate, în ultima săptămână, în România, a anunțat ministrul sănătății cu puțin timp în urmă. Iar de mâine se revine la raportarea zilnică a cazurilor.
  • Rușii opresc livrările de gaz către Europa prin conducta Nord Stream 1. Motivul oficial: „lucrări de mentenanță”.
  • În același timp, Euro s-a prăbușit, astăzi, până aproape de paritatea dolarului. Investitorii sunt înrgijorați că oprirea gazului prin Nord Stream 1 și restricționarea aprovizionării cu gaze în Europa ar putea duce în recesiune întreaga economie a zonei Euro.
  • Uniunea Europeană şi-a consolidat astăzi cooperarea cu Republica Moldova, cu scopul de a o ajuta să îşi controleze mai bine frontiera cu Ucraina şi a preveni riscul unui trafic de armament provenind din țara aflată în război.
  • Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție investighează posibile crime contra umanității împotriva românilor din Ucraina, pe fondul războiului declanșat de ruși.
  • Plafonarea preţului carburanţilor va conduce, „mai devreme sau mai târziu”, la o penurie în aprovizionare, spune directorul general al grupului petrolier MOL.
  • În primele cinci luni din acest an, s-au născut aproape 65.000 de copii, cu aproape 13.000 mai puțini decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele INS.
  • Directorul general al FMI avertizează asupra evoluțiilor datoriei mondiale și cere statelor din G20 să accelereze reducerea datoriilor pentru un număr tot mai mare de țări puternic îndatorate.
  • Robor la trei luni începe săptămâna în creştere cu 6.87% față de vineri când a fost cotat la 6,79%.
  • Roger Federe iese din clasamentul ATP pentru prima dată. Acesta este inclus în clasamentul mondial încă de la 16 ani.

Recomandări

ALTMAN PORNEȘTE RĂZBOIUL CU GOOGLE
100 LIDERI MONDIALI DAU STARTUL JO
CE ÎNSEAMNĂ TULBURAREA ARFID?
CE ESTE TULBURAREA ARFID?
CE DESTINAȚII VIZITEZI VARA ASTA?
UNDE CONDUCI ÎN WEEKEND?