• Guvernul a aprobat normele privind autorizarea, organizarea şi funcţionarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, te anunţă ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
  • Medicul Octavian Jurma, invitat la „Marius Tuca Show”, ne spune ca România merge pe calea imunizării naturale, dar nu spune nimeni asta.
  • Dacă ai de gând să mergi în Grecia, de mâine ești obligat să te autoizolezi trei zile. Să știi că testul COVID-19 negativ rămâne și el obligatoriu.
  • România a ajuns din urmă Polonia și Grecia la consumul pe cap de locuitor, potrivit Eurostat.
  • Trăim vremuri grele, pandemia ne-a dat viața peste cap, dar interesul românilor pentru vacanța de iarnă pe plaje exotice să stii că a crescut cu 200% anul ăsta.
  • Suedia este într-o situație critică în fața celui de-al doilea val de COVID-19. Autoritățile au raportat un număr record de noi cazuri și aproape 8.000 de decese.
  • Organizația Mondială a Sănătății îți recomandă să porți mască de Crăciun, în timp ce petreci cu familia.
  • Noi studii arată că problemele economice cauzate de pandemie reduc cu zeci de ani progresele împotriva celor mai severe forme de malnutriție și este probabil ca peste 160 de mii de copii să devină victimeale bolii.
  • Ești fan al muzicii rap? Casa de discuri a lui Jay-Z o să publice cărți semnate de rapperi celebri.
  • Știi că într-o zi de 17 decembrie 2000 se reinaugura, după 4 ani de lucrări de restaurare, „Coloana fără sfârșit”, a lui Constantin Brâncuși.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI