Sari la continut

Știrile de la ora 16:00, prezentate de Maria Simulescu, 2 septembrie 2025

  • Ilie Bolojan anunță concedieri masive, dar fără desființarea posturilor vacante și fără sprijin politic, reforma riscă să rămână blocată. Radiografia promisă a administrației pare mai degrabă o oglindă spartă decât un plan de schimbare reală.
  • Președinta Comisiei Europene a anunțat că România va primi 800 milioane de euro pentru apărare, ca parte dintr-un plan mai amplu de creștere a investițiilor europene în securitate.
  • În pline negocieri, bombardamentele continuă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis, în noaptea de luni spre marți, un nou mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea.
  • De azi intră în vigoare noile reguli pentru reînnoirea vizelor pentru Statele Unite. Majoritatea solicitanţilor, inclusiv copiii şi vârstnicii, vor trebui să se prezinte la un interviu consular.
  • Azi ai cod galben de caniculă în București și 16 județe. În sudul țării temperaturile ajung la 35 de grade, cu disconfort termin accentuat. Nu uita să te hidratezi!
  • Cheltuielile pentru armament în Uniunea Europeană vor atinge anul acesta un record de 381 de miliarde de euro, iar aproape 130 de miliarde merg către investiții în arme noi.
  • Germania critică declarațiile Ursulei von der Leyen privind trimiterea de trupe în Ucraina. Germania susține că prioritatea rămâne sprijinul militar și financiar pentru Kiev.
  • Aurul a atins un nou maxim istoric de 3.501,59 dolari pe uncie, depășind recordul anterior din aprilie de 3.500,10 dolari, în primele tranzacții asiatice de marți, 2 septembrie, potrivit Le Figaro.
  • Imaginea cu noul Audi inspirat din modelul TT a fost scursă pe rețelele sociale înaintea lansării oficiale. Modelul, descris ca un coupé sportiv cu design minimalist, ar putea intra în producția de serie.
  • Dwayne Johnson a fost copleșit de emoție la premiera mondială de la Veneția. Actorul a izbcnit în plâns în timp ce publicul de pe Lido a scandat, aplaudat și a strigat timp de 15 minute la premiera filmului „The Smashing Machine”