Știrile de la ora 16:00, prezentate de Mihaela Chircă, 18 aprilie 2022

  • Atacul asupra Ucrainei continuă și în ziua 54 de război. Cinci rachete au lovit orașul Liov din vestul țării.
  • Armata lui Putin a pierdut de la începutul războiului 20.600 de soldați și 790 de tancuri, arată cel mai recent raport al armatei ucrainene.
  • Locuitorii din Harkov sunt îndemnați să nu iasă din adăposturi astăzi. Trupele rusești continuă să bombardeze zonele rezidențiale.
  • Ucraina a finalizat completarea chestionarului de aderare la Uniunea Europeană, un nou pas pentru dobândirea statutului de țară candidată.
  • Autoritățile din Mariupol anunță că în oraș nu există la acest moment niciun medic, ceea ce agravează situația umanitară. 22.000 de civili și-au pierdut viața până acum acolo.
  • Criza umanitară continuă și în Nikolaiev unde de 24 de ore civilii nu mai au acces la apă potabilă.
  • Sancțiunile externe au înghețat aproximativ 300 de miliarde de dolari din aproximativ 640 de miliarde pe care Rusia le avea în rezervele sale de aur și valută.
  • Rușii suferă din cauza războiului. Primarul Moscovei spune că aproximativ 200.000 de oameni din oraș riscă să-și piardă locurile de muncă după retragerea companiilor occidentale din țară.
  • 6.750 de cetăţeni ucraineni au intrat în România duminică, în scădere cu 21,9 % faţă de ziua precedentă, anunță Poliția de Frontieră.
  • Un cetățean suedez și-a vândut iahtul cu vele pentru a cumpăra un lot de ambulanțe pentru Ucraina. Pe una dintre ele o conduce chiar el acum în Sumî.