• Calendarul prezidențialelor iscă tensiuni uriașe în Coaliție. Liberalii continuă să refuze varianta organizării alegerilor în septembrie, așa că au venit cu o nouă propunere: final de octombrie și început de noiembrie.
  • Mai sunt trei zile până când începe Evaluarea Națională, care se va desfășura în 3.400 de centre de examen. Deca anunță că lucrările vor fi corectate digital.
  • Tinerii nu sunt atrași să lucreze la stat. Doar 12% dintre angajații la stat au vârste cuprinse între 18 ani și 35 de ani, arată datele Centrul de Formare AP-SAP.
  • Deși în peste jumătate de țară este caniculă, în vest, centru, nord-vest vor fi furtuni puternice și grindină în această seară, anunță ANM
  • Grecia introduce săptămâna de lucru de 6 zile de la 1 iulie, totul din cauza lipsei de forță de muncă.
  •  Apple anunță că amână pe termen nelimitat lansarea sistemului AI generativ în Uniunea Europeană din cauza incertitudinilor legate de Regulamentul privind piețele digitale.
  • China și Franța au lansat pe orbită cel mai puternic satelit de până acum pentru a studia cea mai îndepărtată explozie a stelelor.
  • Barcelona va interzice închirierea apartamentelor către turişti până în 2028, pentru a reduce costurile locuinţelor pentru rezidenți.
  • 25.000 de români vor susține în această seară națioanala României la Koln. Mai mult de jumătate din capacitatea stadionului.
  • În timp ce mare parte a lumii se topește la temperaturi insuportabile, Chile tocmai a deschis sezonul de schi. Stratul de zăpadă care s-a depus este numai bun pentru amatorii sporturilor de iarnă.

Recomandări

REZULTATELE ALEGERILOR
ÎN SPATELE CORTINEI
ISRAELUL PREGĂTEȘTE ATACUL
BRITNEY MARRIED HERSELF
MOLDOVA ALEGE UE
O NOUĂ ACUZAȚIE