• 130.000 de turiști străini se află în Isarael care de ieri a intrat în război cu Hamas. Niciunul dintre aceștia nu a fost rănit. Aeroportul Ben Gurion este deschis și funcționează.
  • În Capitală azi bate vântul puternic și vor fi și ploi ușoare. Maxima zilei, 27 de grade.
  • România are nevoie de 440.000 de angajaţi până în 2026. Teoretic avem de unde. 5 milioane de persoane sunt apte de muncă dar nu sunt salariaţi, iar asta ne-a costat 4,4 mld euro, anul trecut, artă ZF.
  • Să fii profesor încă e cool. Empatia, umorul, răbdarea sunt lucrurile pe care le apreciază cel mai mult elevii la profesorii lor. „Ne motivează, ne inspiră și ne ascultă părerile”, arată un sondaj Școala 9.
  • Dacă ai în plan să-ți iei o casă, treci astăzi pe la Salonul Imobiliar de la Palatul Parlamentului. Peste 100 de expozanți își prezintă ofertele, care încep de la cateva zeci la mii de euro și pot ajunge pana la câteva milioane.
  • ChatGPT a fost luat la întrebări de un grup de 33 de medici cu un set de 280 de întrebări, iar răspunsurile au fost peste așteptările specialiștilor.
  • Bilanțul cutremurului din Afganistan, peste 2.000 de morţi. Seismul de 6.3 grade a lovit ieri la 30 km de orașul Herat..
  • Amazon a lansat cu succes vineri primii sateliţi ai viitorului serviciu de internet al companiei.
  • Telescopul James Web a fotografiat noi obiecte asemănătoare unor planete din nebuloasa Orion, care nu au mai fost detectate până acum.
  • Max Verstappen a câștigat al treilea titlu de campion mondial la F1 în Qatar, după ce a obținut în cursa de sprint punctele de care mai avea nevoie.

Recomandări

7 LOCAȚII „BRIDGERTON"
CELE MAI VECHI DOVEZI ALE FUZIUNII
MAI SLĂBEȘTE-NE
SOPHIE TURNER, DESPRE DIVORȚUL DE JOE JONAS
VEZI WORLD PRESS PHOTO LA UNIVERSITATE
NOI IMAGINI ÎN CAZUL LUI „DIDDY"