• Crește numărul cazurilor de covid-19. În ultimele 24 de ore alte 326 de persoane au fost testate pozitiv, 8 persoane și-au pierdut viața, iar alte 96 de persoane sunt internate la ATI.
  • 70% din peste 36 de mii de medici din spitalele publice sunt vaccinați spune Ministerul Sănătății.
  • Guvernul a aprobat primele exproprieri din judeţul Prahova pentru sectorul Ploieşti-Buzău al autostrăzii A7, a anunţat ministrul Cătălin Drulă.
  • Ai dat mai mulți bani când ai mers la cumpărături. Prețurile de consum au crescut cu 5% în iulie 2021 față de aceeași lună a anului trecut. Comparativ cu luna iunie din acest an creșterea este de 1%, potrivit INS.
  • Aproape jumătate dintre salariați se gândesc să renunțe la statutul de angajați și să devină freelancer, o arată un studiu BestJobs. Îi atrage flexibilitatea programului şi independenţa pe care o oferă acest tip de activitate.
  • Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a deblocat 500 de milioane de euro pentru ajutoare de urgenţă şi reconstrucţie în regiunile afectate de incendii.
  • Armata din Indonezia a renunțat la testele de virginitate pentru femeile care vor să fie înrolate. Decizia a venit după ani de zile de presiune publică din partea organizațiilor non guvernamentale.
  • Adam Mosseri, șeful Instagram, va lua o serie de măsuri care vor fi luate pentru combaterea abuzului pe rețeaua de socializare, precum cel care a avut loc împotriva jucătorilor naționalei Angliei după finala Euro.
  • Bianca Andreescu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Montreal. Aceasta a bătut-o pe Harriet Dart, numărul 152 WTA, cu 6-1, 3-6, 6-3.
  • Ceremonia de decernare a premiilor Emmy a fost mutată în aer liber din cauza pandemiei. Gala, care va avea loc pe 19 septembrie, va avea loc la Event Deck, situat în centrul oraşului Los Angeles.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE