• Bilanțul Covid de azi arată așa: 8.292 de cazuri noi au fost confirmate, 133 de persoane și-au pierdut viața, iar 1.468 sunt la ATI. 21 de minori sunt în stare gravă.
  • Iar la nivel național doar trei paturi de ATI sunt libere în țară pentru pacienți cu COVID-19. Însă niciunul nu este în Capitală.
  • Cîțu cere Agenției Națioanle a Medicamentului să lase tergiverăsrile și prostiile și să aprobe testele de salivă, pentru a fi folosite în școli.
  • Polițiștii au aplicat 42 de amenzi în valoare de 48.400 lei, după protestul anti-restricții de sâmbătă. Lucian Bode a spus că e complicat să impui distanțare și purtarea măștii celor care protestează exact față de aceste reguli.
  • Guvernul va majora salariul minim pe economie cu aproape 11% în ședința de azi, spun surse oficiale. Asta se traduce cu o creștere netă de 10 procente, iar majorarea se va aplica de la începutul anului viitor.
  • OPEC şi aliaţii săi, inclusiv Rusia, se reunesc astăzi pentru a discuta cu cât să crească producţia pentru a reducere tensiunile din piaţă, în urma majorării prețurilor petrolului.
  • Începe săptămâna mondială a spațiului cosmic. Ediția din acest an are la bază tema „ Femeilor în spațiu”. Space Foundation din Statele Unite va organiza „Space Is Better Together”, un eveniment de o săptămână despre impactul incredibil al femeilor în sectorul spaţial.
  • Billie Eilish este primul cap de afiș confirmat pentru Glastonbury 2022. Cel mai mare festival european revine vara viitoare, după doi ani de pauză. Billie Eilish va fi cel mai tânăr artist solo cap de afiș din istoria festivalului.
  • Adrian Mutu a fost dat afară de la FCU Craiova. Patronul i-a reproșat fostului internațional faptul că nu a gestionat cum trebuie meciul împotriva rivalei CS U Craiova, pierdut cu 2 la 0.
  • (H10)D.JULIUS ȘI A.PATAPOUTIN AU LUAT NOBELNOU
  • Cercetătorii americani David Julius şi Ardem Patapoutian, au luat premiul Nobel pentru medicină pentru „descoperirea receptorilor de temperatură şi de atingere”

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA