• Peste 4.000 de cazuri noi de COVID-19 au fost confirmate de ieri până astăzi la noi în țară. Bucureștiul intră din nou în scenariul roșu, după ce incidența cazurilor de infecție a trecut de 3 la mia de locuitori.
  • Tulpina sud-africană este pentru prima dată detectată pe teritorul României. Dintr-un lot de 93 de probe analizate în mod aleatoriu, două conțin tulpina din Africa de Sud și 72 conțin tulpina britanică.
  • Ungaria intră într-un nou lockdown până pe 7 aprilie. Școlile primare, grădinițele și magazinele neesențiale vor fi închise.
  • Italia a blocat un export de vaccinuri AstraZeneca, de 250.000 de doze, care avea destinația Australia. Este prima dată când UE se folosește de acest mecanism.
  • Papa Francisc a ajuns la Bagdad, în prima vizită a unui suveran pontif în Irak. Papa se va întâlni acolo cu comunitatea creştină din această ţară.
  • Belarusul cere Lituaniei extrădarea opozantei Svetlana Tihanovskaia. „Va îngheţa iadul până când vă vom examina cererile”, a fost răspunsul ministrului de Externe din Lituania.
  • Oficiul European de Luptă Antifraudă anunță că 12 state membre ale UE au primit oferte false de la intermediari, pentru a cumpăra până la un miliard de doze de vaccin anti-COVID.
  • Irlanda a deschis mai multe anchete ce vizează cazuri de copii născuţi morţi, decese care ar putea avea drept cauză COVID-19.
  • Aruncăm aproape un miliard de tone de alimente în fiecare an, arată un nou studiu publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite.
  • Filmul „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” al lui Radu Jude a câștigat Ursul de Aur la Berlinala 2021.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT