Nicușor Dan spune că serviciile secrete nu s-au implicat suficient în alegerile din 2024. Aflat la Berlin, președintele anunță că vrea șefi apolitici și din afara sistemului.
Patru noi spitale, printre care Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca, au fost incluse în programul național pentru tratamentul AVC, anunță Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Sfârștiul de săptămână te așteaptă cu temperaturi apropiate de normalul perioadei. În Capitală ai maxime de 30°C, iar noaptea termometrele vor coborî spre 15–18°C.
Dacă mergi în Franța, ai grijă la incendii. MAE a emis o atenționare de călătorie pentru cei care merg în regiunea de sud a țării.
Uniunea Europeană adoptă oficial al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Pachetul vizează o scădere a prețului petrolului rusesc autorizat la export.
Legea americană de reglementare a criptomonedelor ajunge pe biroul lui Donald Trump, după ce a fost aprobată de Congres. Genius Act cere ca stablecoin-urile să fie acoperite integral cu dolari sau active sigure.
Marco Rubio le cere diplomaților americani să nu comenteze despre intergritatea, corectitudinea, legitimitatea sau respectarea valorilor democratice ale alegerilor din alte țări.
Meta a achiziționat PlayAI, un startup de inteligență artificială axat pe voce. Mișcarea întărește planurile companiei de a-și dezvolta capacitățile în domeniul inferențelor vocale.
„Lilo AND Stitch” domină box office-ul mondial în 2025. Live-action-ul de la Disney devine primul film de la Hollywood care trece pragul încasărilor de 1 miliard $.
Distracția continuă în cea de a treia zi de Electric Castle. După ce te-ai distrat pe melodiile lui Timberlake, azi pe main stage te așteaptă Queens of the Stone Age.