Știrile de la ora 16:00, prezentate de Tamara Ceaicovschi, 28 decembrie 2021

  • 12 aeroporturi din țară afectate în perioada pandemiei vor primi sprijin financiar de 84 milioane de lei, a anunțat premierul Nicolae Ciucă după ședința de guvern de azi. Câteva dintre acestea sunt din Cluj, Iași, Sibiu și Bacău. Premierul a anunțat o altă ședință de guvern săpt. asta pe tema PNRR-ului.
  • Peste 15.000 de companii noi cu activităţi în agricultură, silvicultură şi pescuit au fost înfiinţate din luna ianuarie până în luna noiembrie a acestui an, cu 280% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele de la Registrul Comerţului, potrivit Ziarului Financiar.
  • Trebuie să începem livrarea de gaze prin intermediul conductei Nord Stream 2, spune ambasadorul rus în Germania, Serghei Neceaev. Rusia este gata să livreze imediat gaz Germaniei prin cele două conducte pe sub Marea Baltică, a spus el.
  • Experţii în sănătate din Italia au îndemnat guvernul să relaxeze restricţiile anti-COVID-19, avertizând că acestea riscă să ducă la o paralizie a ţării.
  • Emiratele Arabe Unite au eliberat primul certificat de căsătorie civilă unui cuplu non-musulman. Un cuplu canadian a fost primul care s-a căsătorit în temeiul noii legi.
  • Guvernul nipon a anunțat că vrea să ducă un japonez pe Lună în acest deceniu. Își propune astfel să trimită primul non-american pe Lună, ca parte a programului Artemis o inițiativă condusă de SUA.
  • Peste 800 de peruşi au fost încredinţaţi unui adăpost de animale din Michigan de către fiul unui bărbat care îi creştea înghesuiţi într-o cameră din locuinţa sa. Proprietarul îi ţinea încuiaţi în cuşti şi cheltuia 1.200 de dolari pe lună pentru a-i hrăni, conform Detroit Free Press.
  • Premier League este din nou zguduită de noi cazuri covid19. 103 noi cazuri au fost descoperită în rândul fotbaliștilor și personalului cluburilor.Sezonul competițional nu se oprește, iar meciurile se vor desfășura dacă fiecare echipă are un portar și 13 jucători valizi.
  • Cristiano Ronaldo merge la Barcelona. Așa sună cea mai mare farsă pregătită de presa spaniolă de ziua națională a păcălelilor. O mare parte din utilizatorilor de social media au picat în plasă după ce au citit fake news-ul.