• Ministerele Justiției şi Muncii au cheltuit cei mai mulți bani: 96% din bugetele alocate. Asta reiese din execuția bugetară postată pe Facebook de premierul Florin Cîțu
  • Sunt 102 pacienți internați la Terapie Intensivă – cel mai mare număr din 25 iunie și până acum. Totodată, este a patra zi cu peste trei sute de infectări zilnice – 383 sunt mai exact astăzi
  • FDA a hotărât să-i vaccineze cu o a treia doză pe cei care au imunizatea scăzută, cu ser de la Pfizer sau Moderna.
  • De azi, ai nevoie de Green Pass pentru a călători în țările Uniunii Europene. Dacă nu-l ai, va trebui să respecți măsurile de carantină din fiecare țară
  • Testele PCR făcute în spitale vor fi decontate din fonduri europene. O finanțare de 200 de milioane de euro a fost deblocată în acest scop, potrivit Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene
  • Italia a încasat primii bani prin PNRR – aproape 25 de miliarde euro. Din acești bani va mări numărul regiunilor în care ajunge trenul de mare viteză și va construi creșe și grădinițe.
  • Amazon mută viitoarea serie „Lord of the Rings” din Noua Zeelandă în Marea Britanie, începând cu al doilea sezon. Primul sezon va fi lansat în septembrie 2022
  • Azi, se lansează în cinematografe filmul biografic despre A-retha Franklin, cu Jennifer Hudson în rol principal.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA