• Preșcolarii și elevii din învățământul primar au început azi școala.S-au întors în bănci și elevii din celelalte clase, acolo unde incidența este sub 1 la mia de locuitori. Cei din clasele terminale revin pe 10 mai.
  • Proiectul „România Educată” va avea un buget de 3,7 miliarde de euro, respectiv 12% din PNRR,anunță miniștrii Ghinea şi Cîmpeanu.
  • În câteva minute, la ora 17.00, Valeriu Gheorghiță ține o conferință de presă împreună cu Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davilla” din București.
  • În București, de la 18.00, ai parte de un eveniment inedit. 4 artiști, izolați în vitrine, îți oferă un spectacol manifest despre condiția artistului în pandemie. Se întâmplă pe strada Rosetti.
  • La Monaco are loc Expoziția EVER dedicată vehiculelor ecologice și energiilor regenerabile – evenimentul ține până pe 7 mai.
  • Ai manşa secundă a semifinalelor Ligii Campionilor. Chelsea întâlnește Real Madrid în această seară.
  • Numărul de joburi remote s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut.Aproape 30 de mii de joburi noi au fost adăugate în luna aprilie pe platforma BestJobs, cele mai multe din domenii precum IT, vânzări și financiar.
  • Twitter pregăteşte terenul pentru primele servicii pe bază de abonament.Platforma a achiziționat o tehnologie care o va ajuta în acest sens.
  • Pink va fi recompensată cu Icon Award la gala premiilor Billboard care are loc pe 23 mai şi unde ea va susţine şi un recital.
  • Astăzi este Ziua Mondială pentru Igiena Mâinilor.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN