Știrile de la ora 17.00, prezentate de Iulia Maria, 9 martie 2021

Comitetul de coordonare a vaccinării te anunţă că aproape 60 de mii persoane cu vârsta de peste 55 de ani, s-au programat la vaccinare cu AstraZeneca, după ce a fost eliminată limita de vârstă.

Ministrul australian al Sănătății Greg Hunt este internat în spital după ce a fost vaccinat anti-Covid. Este tratat cu antibiotice.

Economia României a scăzut în 2020 cu 3,9%, faţă de 2019, arată datele provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică.

Îți plac cireșele?Să știi că au apărut în piețe.Provin din Tanzania și un kilogram te costă 250 de lei.

Elon Musk construiește o baterie de dimensiuni mari care va fi conectată la rețeaua de energie a Texasului. Bateria poate alimenta aproximativ 20.000 de locuințe în perioada de vârf a consumului din vară.

În curând nu vei mai avea nevoie de un ceas inteligent să-ți măsori ritmul cardiac sau respirația. Google upgradează telefoanele Pixel care îți vor permite măsurarea respirației și ritmul cardiac prin intermediul camerelor.

Prințul Harry spune că nu putea plăti securitatea pentru a-și proteja familia dacă nu ar fi avut banii lăsați de mama lui,prințesa Diana,prin testament.

Și Regina Elisabeta a convocat o reuniune de criză la palatul Buckingham, în urma acuzaţiilor făcute de Harry și Meghan în interviul luat de Oprah Winfrey.

Demi Lovato regretă că a folosit filtre de înfrumusețare pe Instagram. Spune că a realizat cât sunt de periculoase.

Într-o zi de 9 martie 1908 se înființa clubul de fotbal Inter Milano. Inter este singurul club italian care nu a retrogradat niciodată.